Recenzie. Cine doarme şi visează de Cezarina Anghilac

Dacă vi s-a făcut dor de poveşti răscolitoare, hai s-o cunoaşteţi pe Cezarina Anghilac! Ea ne încântă cu un grupaj de 6 proze scurte în volumul său de debut “Cine doarme şi visează”.

« Doar vântul » este o poveste cu atmosferă întunecată, apăsătoare, fior de mister şi teamă care înconjoară cadrul (pădurea) şi personajele, cu un sentiment de pradă fără scăpare când întunericul pândeşte din umbră, ceva ce nu poţi schimba: “Fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare tresărire a trupurilor, fiecare atingere a lor, fiecare zâmbet, ba chiar şi fiecare gând lăsat nerostit, de teama ruşinii, a urâtului şi a ocării – toate acestea, şi încă multe altele pe deasupra, ţin de faptele noastre trecute, tot aşa cum de ele atârnă, precum ochiurile într-o uriaşă pânză de păianjen, ceea ce facem de acum încolo”.

« Un peşte pentru Spuf » prezintă o schimbare de perspectivă bine pusă în scenă, principii familiale puse la încercare în cadrul unei acţiuni antrenante, ce pare (dar nu este) pentru copii. Personajul feminin central este dinamic şi bine conturat.

« Fiară » păstrează din atmosfera primei povestiri, cu accente de viaţă primitivă şi gotică. Atmosfera pare de poveste şi se desfăşoară într-un loc denumit Grumz. Descrierile sunt vii şi intense.

Acţiunea din « Lazării şoselelor » este construită cu notaţii SF, stranii, ne poartă de-a lungul unui sinuos drum ficţional. Între animalele gigant şi oamenii cu sufletul deformat nu este nicio diferenţă: “Femeia se opri la marginea drumului, scărpinând urechile lungi ale iepurelui. – N-are boli. Răutatea vine mai târziu, după ce apucă să cunoască viaţa. Cum e şi la oameni.”

« Pe prima pagină a ziarelor » se conturează un cadru modern, în care cerşetorul şi o femeie încearcă o apropiere umană, dincolo de un trecut temporar de glorie şi fericire, şi oferă o perspectivă reală a ceea ce putem fi.

În « Cine doarme şi visează », somnul reprezintă un personaj obsedant, acaparator, un monstru care nu-ţi mai dă drumul orice ai face.

Toate prozele Cezarinei crează de altfel acest efect bulversant, te absorb, te atrag şi te reţin cu o forţă nebănuită în acest univers ficţional tulburător. Stilul concentrat şi susţinut poate ţine în priză orice cititor avid de senzaţii tari.

Vă invit aşadar să vedeţi cine doarme şi visează fără sfârşit într-o seară misterioasă de toamnă …

 

* Volumul a fost publicat în anul 2017 de către Editura Tritonic (Colecţia Sci-Fi).

Recenzie scrisă de: Ania Vilal

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro

Comments

  1. […] Recenzie de Ania Vilal pe Clubul scriitoarelor […]