Un balon verde

E târziu. Străzile sunt pustii. Orașul doarme. Ultimele ore au trecut foarte repede. Cum de nu și-a dat seama că s-a făcut atât de târziu? Ar fi trebuit să fie mai atentă. Dar ce mai poate face? Nimic. N-are cum să dea timpul înapoi. Ce se-ntâmplă? De la o vreme parcă nu mai e ea. Se simte trasă, când într-o parte, când în cealaltă, de doi magneți puternici, așezați la stânga și la dreapta. La stânga e copilul pe care și l-a dorit din tot sufletul. Puiul ei care miroase a lapte și a început. E tare mic și îi place să doarmă și să se joace. Cu zornăitoarele, cu cuburile, cu baloanele. La dreapta e bărbatul pe care îl iubește. De fapt, îl adoră. El e fierbinte și miroase a pasiune, a nebunie. Și iubitul ei e copilăros, și lui îi place să se joace; cu sărutările, cu îmbrățișările, cu mângâierile. Și ca multe alte femei, ea e în același timp și mama, și iubită. Ce-și poate dori mai mult o femeie? Și totuși e nefericită. Cei doi magneți sunt așezați la distanță unul față de celălalt și o trag cu putere, când într-o parte, când în cealaltă.

E foarte obosită. Ar trebui să meargă mai repede, dar nu poate. Abia se târăște spre casă. Și-ar dori să stea jos, acolo, pe trotuar, și să-și tragă sufletul Să stea puțin și să se liniștească. Își simte ochii împăienjeniți. A plâns? Da, poate c-a plâns. Când? Nici nu și-a dat seama. Își face curaj. Trebuie să ajungă acasă fiindcă acolo e puiul ei. Cel mic doarme de mult. Dar tot acolo e și soțul ei. Supărat? Furios? Oare a înțeles? Sigur că da. Poate știe mai demult că de la o vreme ea s-a îndrăgostit nebunește de alt bărbat. Că se gândește la el mereu și că nopți în șir îl visează doar pe el. Nu, n-a fost vina ei. Pur și simplu, așa s-a întâmplat. Și asta o face fericită și nefericită în același timp. Din păcate n-are curajul să-i spună soțului ei adevărul gol-goluț. Nu vrea să-l rănească fiindcă e un om bun. Sunt prieteni, au fost colegi. Se cunosc de mult. E doar vina ei. Pentru că a confundat prietenia cu iubirea. Și a greșit.

Intră în casă. E liniște. Nu se aude decât pendula din living. Intră în baie, se spală și apoi trece să-l vadă pe cel mic. Copilul doarme liniștit în pătuțul lui. De pătuț e legat un balon verde. Probabil că s-a jucat cu balonul pănă a adormit. Mama dezleagă balonul și-l ia în brațe.

Balonul o ridică în aer și o duce înapoi la iubitul ei, de care abia s-a despărțit. Și de care deja îi e dor.

sursa foto: http://wallpaperbeta.com