Taci!

Lângă ei, legată de pat, cu ochii bulbucaţi, Dida continua să se zbată, muşcând aerul.*

Paul plescăi nervos, dar nu spuse nimic. Mişu mârâi la ea:

— Taci, fă, odată! Degeaba te zbaţi, nu te aude nici dracu!

Dida strigă atunci din toţi rărunchii, dar se opri brusc. Uşa se deschisese, trântindu-se de perete. Ea zâmbi tâmp, iar cei doi bărbaţi încremeniră.

— Crezi că e … EL? bâigui Paul, la care Mişu bravă şi răspunse:

— Eee, fu doar vântul, ce te caci atâta pe tine?!

Dida începu să zdrăngăne şi mai mult lanţurile şi să fredoneze un cântec ce aducea a incantaţie. Tot felul de sunete ciudate ieşeau din gâtlejul ei, de parca ziceai că întreaga cameră devenise o menajerie de păsări gălăgioase. Degeaba urlau Paul şi Mişu la ea să înceteze, Dida se afla în lumea ei. Şi părea că va continua aşa la nesfârşit până când, fără niciun cuvânt, Paul se repezi cu cuţitul şi-i crestă faţa. În acel moment, mâna lui se desprinse din umăr şi căzu greu pe podea, transformându-se într-un şobolan negru. Dida începu să miaune.

*Fraza este extrasă din romanul „Haiganu. Fluviul șoaptelor” de Marian Coman.

foto: https://es.pinterest.com/

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro