Tablourile

Tablourile știu totul și cel mai bine știu ce încerc cel mai mult să dau uitării, un lucru care nu mai aparține viselor.*

Am hotărât ca ele să fie judecătorii mei, pentru că le pot suporta ochii morţi. Privirile acuzatoare ale celor dragi m-ar îngropa de vie. Nu mă mai pot întoarce nici acasă, nici în trecut. În faţă, am un drum anevoios, dar care se-ndepărtează de casa mea, de tot ce m-ar ajuta să-mi menţin confortul. Am ales să fiu laşă şi să las pe alţii să se confrunte cu consecinţele faptei mele.

Oricum, chiar nu a fost vina mea, ci a nenorocitei de mese care se-ntindea în patru colţuri, iar bătrâna şi-a aruncat cumva tâmpla în ea după ce s-a împiedicat de piciorul meu. Da, ştiu că am picioare prea lungi. Dacă bunica ar fi ştiut că o să devin o criminală, cu siguranţă ar fi făcut o vrajă şi mi le-ar fi scurtat din timp.

Aşa, acum tot ce pot face e să mă holbez la tablourile chipurilor de femei din neamul ei de vrăjitoare şi să aştept o soluţie ce nu va veni.

*Fraza este extrasă din romanul “Uşa” de Magda Szabó

foto: www.npr.org

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro