Salonul Internațional de Carte Bookfest, 20-24 mai 2015, Romexpo Bucureşti

O veste foarte bună, dragi cititori, se apropie cu paşi repezi a X-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest!

Acesta va avea loc în perioada 20-24 mai, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo.

Vizitatorii vor putea lua parte la peste 300 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.

Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Cehia (cu stand în Pavilionul 4). Sub sloganul “Cehia – Republica literaturii”, Centrul Ceh pregătește o serie de evenimente menite să promoveze literatura cehă și să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și clasici cehi. Lista oaspeților de onoare ai ediției din acest an a Salonului de Carte Bookfest include nume precum Tomáš Zmeškal, scriitor de origine ceho-congoleză, multipremiat, laureatul premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere de astăzi, Kateřina Tučková, autoarea romanului-fenomen “Dumnezeițele din Moravia”, vândut în peste 50.000 de exemplare în numai un an de la apariție, dar și scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenaristul Roman Ráž, poeta și prozatoarea Kateřina Rudčenková și Martin Vopěnka, singurul scriitor ceh care în multe din romanele sale se inspiră din realitățile sociale și din peisajele montane ale României.

În continuare, vă semnalăm din programul general câteva lansări care ne-au reţinut atenţia:

Editura Humanitas (Stand propriu, Pavilionul C2)

  • Vineri, 22 mai, ora 18.00-18.30: “Orizontul” de Patrick Modiano. Invitați: Mihaela Dedeoglu, Ioana Bot. Moderator: Denisa Comănescu.
  • Vineri, 22 mai, ora 18.30-19.00: “Poezii. 1908-1920” de Ezra Pound, traduceri de Mircea Ivănescu şi Radu Vancu. Invitați: Horia-Roman Patapievici, Radu Vancu. Moderator: Denisa Comănescu
  • Sâmbătă, 23 mai, ora 12.30-13.00: „Levantul” (audiobook) de Mircea Cărtărescu. Invitați: Mircea Cărtărescu, Lidia Bodea
  • Sâmbătă, 23 mai, ora 14.00-14.30: “Supunere” de Michel Houellebecq, traducere de Daniel Nicolescu. Invitați: Radu Paraschivescu, Sever Voinescu, Radu Naum. Moderator: Denisa Comănescu.
  • Duminică, 24 mai, ora 13.30-14.00: „Maria, regina României. Jurnal de război. 1918 (III)” Ediţie integrală, necenzurată. Invitați: Lucian Boia, Şerban Marin, Anca Bărbulescu, Radu Paraschivescu.
  • Duminică, 24 mai, ora 16.00-16.30: Cărţile verii în colecţia Raftul Denisei: “Mărturisirile escrocului Felix Krull” de Thomas Mann, traducere de Corneliu Papadopol; “Din inima Africii” de Karen Blixen, traducere de Gabriel Gafiţa, “Elizabeth Costello” de J. M. Coetzee, traducere de Irina Horea. Invitați: Ioana Pârvulescu, Angelo Mitchievici, T.O. Bobe. Moderator: Denisa Comănescu.

Editura Polirom şi Cartea Românescă (Stand propriu, Pavilionul C2)

  • Vineri, 22 mai, ora 17.30-18.00“Noaptea de gardă” de Ionelia Cristea – Premiul de debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2015, poezie. Invitați: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloș. Moderator: Claudia Fitcoschi.
  • Vineri, 22 mai, ora 18.30-19.00“Fotograful Curţii Regale” de Simona Antonescu – Premiul de debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2015, roman. Invitați: Florina Pârjol, Ion Bogdan Lefter. Moderator: Claudia Fitcoschi.
  • Sâmbătă, 23 mai, ora 12.30-13.00: “Opera poetică I” de Paul Celan, traducere inedită de George State. Invitați: Florin Iaru, Marin Mălaicu-Hondrari, George State. Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.
  • Sâmbătă, 23 mai, ora 14.00-14.30: “Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc. 1948-1998” şi “Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor” de Aurora Liiceanu. Invitați: Cătălin Ștefănescu, Ovidiu Șimonca. Moderator: Adrian Șerban.
  • Sâmbătă, 23 mai, ora 16.30-17.00: “Ascultă cum cântă vântul. Pinball, 1973” de Haruki Murakami, traducător: Angela Hondru. Invitați: Angela Hondru, Elisabeta Lăsconi. Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.
  • Duminică, 24 mai, ora 13.00-13.30: “Moartea lui Siegfried” de  Octavian Soviany (la Cartea Românească). Invitați: Luminița Corneanu, Adina Dinițoiu. Moderator: Claudia Fitcoschi.
  • Duminică, 24 mai, ora 15.00-15.30: Noi traduceri în Biblioteca Polirom: “Numărul zero” de Umberto Eco, traducere de Ştefania Mincu; “Legea copiilor” de Ian McEwan, traducere de Dan Croitoru, “Uriaşul îngropat” de Kazuo Ishiguro, traducere de Vali Florescu; „Zgomotul lucrurilor în cădere” de Juan Gabriel Vásquez, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari. Invitați: Vali Florescu, Iulia Popovici, Dana Pîrvan-Jenaru, Eli Bădică, Bedros Horasangian, Cristian Teodorescu, Dan Croitoru, Marin Mălaicu-Hondrari. Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.

Editura Nemira (Stand propriu, Pavilionul C2)

  • Vineri, 22 mai, ora 18.30-19.30: Lansarea celor mai noi volume din colecţia Philemon: “De la Dumnezeu la zei” de Etienne Perrot și “Visele şi moartea” de Marie-Louise von Franz. Moderator: Lavinia Bârlogeanu, coordonatoarea colecţiei.
  • Sâmbătă, 23 mai, 12.30-13.00: Scurt spectacol-lectură din “Povestea vieţii mele”, cartea de memorii a celui mai faimos seducător din toate timpurile, Giacomo Casanova. Citeşte actorul Marius Stănescu.

Editura Univers (Stand propriu, Pavilionul C2)

Editura Litera (Stand propriu, Pavilionul C2)

  • Sâmbătă, 23 mai, ora 15.00-16.00: “Sticletele” de Donna Tartt, traducere de Justina Bandol. Invitați: Elisabeta Lăsconi, Laura Câlţea, Bedros Horsangian. Lectură: Maia Morgenstern. Moderator: Irina Ilie.

Editura Curtea Veche Publishing (Stand propriu, Pavilionul C2)

  • Sâmbătă, 23 mai, ora 12.00-13.00: “Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria” de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina. Participă: Adrian Cioroianu, Mihaela Simina. Moderator: Miruna Meiroșu (Curtea Veche Publishing).

Editura Paralela 45 (Stand propriu, Pavilionul C2)

  • Joi, 21 mai, ora 18.00-19.00: “Ileana Mălăncioiu 75. De Anima” (Seria Aniversară). Invitați: Eugen Negrici, Daniel Cristea Enache, Simona Sora, Ileana Mălăncioiu, Ioan Es. Pop, Călin Vlasie. Moderator: Ioan Es. Pop.

Pentru programul detaliat şi actualizat, vă recomandăm să consultaţi online pagina de Facebook special dedicată Salonului Internațional de Carte Bookfest, precum şi site-ul oficial.

Spor la cumpărături şi lectură plăcută!