Să ții minte

Pe toate străzile din capul meu erai tu şi

încă eşti tu. Vrei să te îndepărtezi, eşti

celule, linii, puncte blurate, dar

nu-ţi pot da drumul. Mă iau după

mirosul tău, îl inspir până îmi încarc toţi porii aproape de

explozie.

Rămâne aceeaşi distanţă între noi, aceeaşi

sfoară care ne leagă şi pe care nu am curajul s-o

tai. Şi vreau

s-o scurtez,

s-o topesc în mine până

nu mai există. Să-ţi dau toată această piele, să te îmbrac

cu ea, să simţi cum vibrează şi te modelează, cum

se impregnează, cum te sufocă şi te ţine aici, în spaţiul acesta pe care-l

consider potrivit şi sigur pentru tine. Nu ai unde

să te ascunzi, o să dărâm tot ce ai putea să pui în faţa mea:

o faţă fără un ochi, un trunchi fără o mână, un picior amputat. Nu

ai ce lăsa în urmă ca să îndepărtezi de mine.

Sunt monstrul tău care poate să-ţi aducă

cele mai frumoase flori din lume.

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro