Să nu mai faci asta!

– Să nu mai faci asta niciodată! am spus uşor răstit, rostogolindu-mă prin pat, până la margine, apucând de pe noptieră pachetul de ţigări.

Aprind una şi mă îndrept spre fereastră. E aproape dimineaţă. Am stat toată noaptea şi am povestit despre câte în lună şi în stele, am băut vin şi ne-am ascuns în fumul gros din cameră secretele.

– Ce să nu mai fac, copile? mi-a răspuns cu acel zâmbet ştrengăresc pe care îl ştiu atât de bine.

– Ştii foarte bine la ce mă refer. Să nu mai faci asta!

Ne ştim de mulţi ani. Am fost vecini şi prieteni buni. În zilele urâte, când mă simţeam singură şi tristă, era acolo, la o bătaie de uşă distanţă sau un apel. Era mai mare cu doi ani decât mine, aventurier, dar de cele mai multe ori caracterizat ca un nemernic. Eu eram puntea lui de legătură cu realitatea, iar el, ei bine, doza mea de plăcere vinovată şi libertate. Încă de mici ne ţineam de şotii şi el era motivul pentru care intram în cele mai multe belele. Apoi, în adolescenţă, ne făceam confidenţe şi ne ironizam reciproc existenţa. O plăcere, într-adevăr. Adulţi fiind, am păstrat amintirile şi am dezvoltat prietenia aceasta. Mi-a fost alături în momente de răscruce, ca atunci când am aflat că logodnicul meu mă înşela cu o colegă de-a lui de serviciu. Eram genul de persoană care credea că omul care îmi poate vedea părţile nebronzate ale pielii nu mi-ar face aşa ceva. De acolo, viaţa mea a luat o întorsătură ciudată; eşecul constant şi imposibilitatea de a mă dedica unei relaţii erau blestemul meu. Nici lui nu i-a fost uşor, cu toate probleme legate de fosta soţie şi procesul de divorţ. Indiferent de situaţie, eram încă la un apel distanţă unul de celălalt.

Astăzi simţeam nevoia să vorbesc şi ştiam că el este persoana. Parfumul lui, cămaşa necălcată şi părul creţ s-au potrivit perfect la lăsarea serii, venind cu zâmbetul ACELA şi o sticlă de vin. Era ca atunci când eram copii, dar în loc să ne ironizăm reciproc vieţile, ne construiam pe umerii celuilalt rezistenţa împotriva celorlalţi. Eram noi, era prietenia noastră, contra oricărui rău care ni s-a întamplat sau ni se va întâmpla. Poate vinul a fost de vină sau atmosfera. Sau poate am făcut ceva greşit. Poate nu mai ştiu să mă comport. În momentul în care mi-a sărutat fruntea şi mi-a zâmbit, am ştiut. Ştiam ce urma să facă. Mi-a mângâiat obrazul şi a dat să mă sărute.

– Să nu mai faci asta niciodată! Suntem prieteni şi atât. Preţuiesc prietenia noastră prea mult pentru a o transforma în altceva.

– Dar, copile, ce este prietenia dintre un bărbat şi o femeie, dacă nu iubire?!

Aldea Maria, locul II, competiția literară organizată în perioada 3-17 octombrie 2015.

sursa foto