România la Salonul Internațional de Carte de la Paris. Tema acestei ediții este ”Literatura feminină, femininul literaturii”

Dacă sunteți în trecere prin Paris zilele acestea, vă recomandăm să nu ratați evenimentul săptămânii: Salonul Internațional de Carte, desfășurat în perioada 20-23 martie 2015.

România va fi prezentă cu un stand național și un program de evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Tema programului românesc de la această ediție a Salonului este “La litérature féminine, le féminin de la littérature” (Literatura feminină, femininul literaturii).

La stand (situat în spațiul P78) vor fi disponibile volume apărute la peste 30 de edituri din România.

Programul cuprinde lansări, dezbateri, întâlniri, expoziţii, mese rotunde pe diverse teme de actualitate, cu participarea unor scriitori, editori, traducători și jurnaliști români și francezi. Vor fi prezentate volume de autori români apărute în ultimul an în limba franceză, printre care Sara de Ștefan Agopian, în traducerea lui Laure Hinkel (Editions Actes Sud) și Le Levant de Mircea Cărtărescu, în traducerea lui Nicolas Cavaillès (Editions POL).

Dintre scriitoarele românce şi din diaspora, semnalăm următoarele prezenţe: Linda Maria Baros, Bianca Burța-Cernat, Magda Cârneci, Nina Corcinschi, Aurora Cornu, Ioana Crăciunescu, Margareta Curtescu, Rodica Draghincescu, Marina Dumitrescu, Victoria Fonari, Florina Ilis, Simona Popescu, Radmila Popovici, Victoria Sicorschi, Simona Sora, Daniela Șontica, Irina Teodorescu, Aïda Vâlceanu.

Salonul Internațional de Carte de la Paris este organizat din anul 1981 şi este dedicat atât profesioniştilor din domeniul editorial din Franța şi din peste 50 de ţări, cât și publicului larg. Țara invitată de onoare a ediției din acest an este Brazilia.

Pentru mai multe informaţii despre program în limbile română şi franceză, vă recomandăm să consultaţi site-ul ICR: http://www.icr.ro/salon_du_livre_2015 şi site-ul oficial al Salonului: http://www.salondulivreparis.com/ (cu variantă în engleză disponibilă).

Echipa Clubul Scriitoarelor