Recenzie. Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta, de Silvia Irina Zimmermann

Elisabeta de Wied, devenită Regină a României, a publicat sub mai multe pseudonime, printre care cel consacrat de Carmen Sylva, dar și mai puțin cunoscutele E. Wedi (anagrama lui Wied) sau F. de Laroc (anagrama lui ”Femme de Carol”).

În epocă era la modă să porți un prenume princiar, dar această modă a supraviețuit modelului, așa încât multă vreme copiii au continuat să fie botezați fie Carmen Silvia, fie Elisabeta în cinstea ei. Interesant lucru, muza Reginei atât de iubite s-a aplecat și asupra unora dintre ele, fiindcă am cunoscut destule scriitoare, care au primit prenumele după Regină.

Regina Elisabeta i-a stat alături soțului său până la declanșarea Primului Război Mondial. Cam pe atunci începea vremea mătușilor fabuloase din cartea omonimă a Silviei Colfescu, eu una fiind la rându-mi crescută de câteva, care erau firește de familie bună, mai mult sau mai puțin închipuită. Așa se face că una dintre ele se prezenta: nepoata nepoatelor lui Alecsandri și fusese chiar botezată Elisa.

Memorialistica rămasă de la Carmen Sylva reflectă o istorie mai  îndepărtată, ce a fost și este bine reprezentată în alte literaturi. În consecință, lăsând la o parte valoare lor literară inegală, scrierile ei, mai cu seamă jurnalele, pot fi o extraordinară sursă de documentare pentru scriitorii de romane istorice, dar și de fantasy, mystery fiction, thriller sau de literatură retrofuturistă, de steampunk, gothic ș.a..

”Să ne întoarcem în trecut, va fi un progres” (Verdi)

Iar asta e valabil din punct de vedere tematic, și nu numai, în cazul operelor Camen Sylvei. Nu întâmplător, căci este cu siguranță cea mai prolifică scriitoare de până acum din România, scria în continuu, adunând mii de pagini de jurnal și creând nu mai puțin de o mie de poeme, treizeci de opere dramatice, nenumărate nuvele, povestiri, povești, epigrame și câteva romane.

Așadar Carmen Sylva scria mult și nu tăia mai nimic.  La cererea augustei, Eminescu își spune punctul de vedere cât se poate de clar: deplânge versurile bune din poemele ei, sufocate de numărul mare de versuri proaste. Se referea firește la formele poetice perimate și nu pot să nu mă întreb ce părere avea Eminescu despre scrierile lui Alecsandri. Iar întrebările legate de poetul de Curte ar putea continua. Una peste alta, opera Carmen Sylvei este vastă. Pentru a avea acces la textele valoroase, fie și numai din punct de vedere istoric, e nevoie de realizarea de selecțiuni, precum cele cuprinse în această carte. Aceste fragmente sunt însoțite de fotografii, iar analiza autoarei, a istoricului literar Silvia Irina Zimmermann este elocventă și adaptată perspectivei actuale.

Volumul e deschis de un Cuvânt înainte de Alteța Sa Regală, Principele Radu al României. Urmează o Prefață de academicianul Nicolae-Șerban Tanașoca și alte două capitole introductive: Omagiul adus Regelui Carol I al României de Carmen Sylva și Date din viața cuplului regal Carol I și Regina Elisabeta. Aici se încheie prima parte a acestei cărți care merită să se afle în biblioteca tuturor, fie și numai pentru acest început elegant și interesant, dar și pentru grafica de excepție a întregului volum, pentru albumele atașate capitolelor, cuprinzând nenumărate imagini superbe din Arhiva Princiară de Wied din Neuwied, precum și din colecția autoarei.

Structura cărții este foarte clară, portretul Regelui Carol I  fiind alcătuit în partea a doua, din mai multe subcapitole numerotate, ce corespund diverselor roluri îndeplinite de acesta, și anume cel de domnitor, de antreprenor-constructor, mecena, politician și partener de viață al Reginei Elisabeta. (Cu toate astea, dacă doriți să citiți despre relația intimă a cuplului regal, va trebui să vă imaginați cele petrecute îndărătul draperiilor unui pat gotic cu baldachin.)

Primul subcapitol este dedicat imaginii Gloriosului Domnitor Carol. Cuprinde printre altele poezii scrise sub influența stilistică a lui Alecsandri, dar și proză inspirată de luptele din războiul de Independență. Proza este scrisă pe un ton cât se poate de firesc din perspectiva Regelui, sunt oferite date exacte și imagini terifiante de pe câmpurile de bătălie. Al doilea subcapitol poartă titlul: Antreprenorul-constructor și mecena. Și chiar nu știm ce ne așteaptă. Citez:  

În sfârșit Regele reîncepu să zidească. Italienii lucrau zidăria, românii săpau pâmântul, țiganii ridicau piatra și varul. Albanezii și grecii lucrau la cariere, nemții și ungurii, la dulgherie. Turcii ardeau cărămida. Fierăria o așezau cehii și polonezii. Francezii desenau, englezii făceau socoteli. Așa că pe cherestea întâlneai sute de costume naționale și auzeai vorbindu-se paisprezece limbi.2

Al treilea subcapitol, Regele Înțelept și opera vieții sale, surprinde mai ales relația lui Carol I cu poporul său. Subcapitolul al patrulea, Partenerul de viață, are firește o puternică amprentă personală, ceea ce îl face poate mai incitant. Aflăm aspecte inedite. Iată un fragment la care am meditat și care mi-a clarificat un semn de întrebare:

El îmi dăduse o fotografie în care avea o privire încruntată și la care nu mă puteam uita fără spaimă. Mă gândeam: ”Dac-o fi să mă privească tot așa, eu mor.” Eram logodită de patru săptămâni și nu-l puteam asculta fără să tremur. Abia în fața altarului m-am liniștit de tot.3

Însă Carmen Sylva nu era ușor de speriat și, în consecință, vom întâlni în carte termeni precum: galere cu robi, criminali, cadavre, câmpuri de bătălie, ocnași, iad. Nu am reținut exprimări siropoase, dar sunt, ce-i drept, unele patetisme declamative.

În a treia parte a cărții și de altfel ultima, Silvia Irina Zimmermann se apleacă asupra rolului Reginei Elisabeta, dar nu numai asupra lui, căci următoarele capitole întregesc portretul Regelui și rotunjesc imaginea cuplului regal. Suveranul ideal este reprezentat mai întâi în poeziile din capitolul omonim, apoi în aforismele din capitolul Aforisme despre suveran și popor, politică și istorie. De pildă:

  1. ”Un rege își poate înțelege poporul, dar poporul nu-și înțelege niciodată regele.”
  2. ”Ne grăbim să introducem într-o nouă țară civilizația altora mai vechi. Este ca și cum am schimba dinții de lapte cu proteza unui bătrân.”
  3. ”Istoria are două fețe: cea a adevărului mascat și cea a minciunii acoperite.”

Capitolul Despre suveran în vremuri republicane, face desigur trimitere la romanul ”Am Hofe von Ragusa” de Mite Kremnitz, la diverse speculații insidioase și la puncte de vedere interesante legate de acest subiect. (Iată de exemplu, concluzia biografului Eugen Wolbe: ”Această Regină poetă gândește democratic și aristocratic în același timp”.) În final descoperim traducerea unui fragment de mai multe pagini din lucrarea ”Cuvinte șoptite” de Carmen Sylva, care își propune să răspundă la întrebarea ”De ce ne trebuiesc regii?”.

Cât privește Activitatea literară a Carmen Sylvei în serviciul Coroanei, aceasta se referă, după cum foarte bine observă autoarea, Silvia Irina Zimmermann, mai cu seamă la ”rolul de propagator al tinerei dinastii din Regatul României”, ”operele sale fiind  un reușit exemplu de Public Relations prin storytelling”. Iar Carol I și Regina Elisabeta ai României: Căi diferite, același ideal, prezintă devizele și ideile călăuzitoare adoptate de Familia Regală a României. În addendă se află Jurnalul Reginei, Pe Dunăre, din care citez în final un amplu fragment.

Autoarea cărții “Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta” este dr. Silvia Irina Zimmermann, istoric literar născut în România, care a inițiat și conduce “Centrul de Cercetare Carmen Sylva” al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied, Germania. Silvia Irina Zimmermann păstrează suficientă distanță față de textul Carmen Sylvei și totuși analiza, comentariile sale sunt în perfect acord cu pasajele citate, iar piesele se îmbină ca într-un puzzle perfect, astfel încât am avut realmente senzația că citesc literatură primară cu adnotările unui istoric literar. Prima lectură e ușoară, dar are efect mesmeric, te recheamă, iar adepții spiritismului ar spune că nu e doar o simplă întâmplare.

La o a doua lectură atenția mea a fost îndreptată mai cu seamă asupra celor scrise de Silvia Irina Zimmermann, iar cartea a căpătat mai multă adâncime. E o carte în carte în carte și chiar se asemănă cu un caleidoscop. Pe mine m-a prins, m-a sedus, poate și pentru că într-unul dintre visele mele, un cameleon se descoperă închis între pereți de oglindă. Mi-a plăcut volumul în ansamblul său, structura, grafica, scriitura autoarei Silvia Irina Zimmermann și proza Carmen Sylvei, îndeosebi cadrele sumbre, dramatismul, detaliile oferite în jurnale și aforismele. Îl voi reciti cu siguranță.

Mi-aș dori să am parte într-o bună zi și de culegeri propriu-zise de texte, selectate din jurnalele Carmen Sylvei care să surprindă felurite alte aspecte ale vieții din acele timpuri, mai cu seamă legate de invenții, mașinării, jocuri și jucării de epocă (pentru care am făcut o adevărată pasiune) și, de ce nu, chiar memorii din budoarul Reginei.

Iar, în final, un fragment din Jurnalul de călătorie al Reginei, “Pe Dunăre”, aflat în Addenda volumului, și care mă face să visez la o croazieră în timp:

”Prințesa se servi de un vas englezesc și pornirăm înainte pe valurile dănțuitoare până la geamandura urlătoare. Aici se află, departe în mare, o geamandură singură de tot, și, la fiecare val, ciocanele de afară lovesc în clopot; e de o admirabilă melancolie, e un tablou de o singurătate așa de deznădăjduită ca și acel pescar cu prelungitele sale urale în mijlocul apelor. Mai departe este geamandura urlătoare; când marinarii aud aceste două sunete, sunt veseli și se simt la adăpost. Mie îmi sunau ca clopotele pentru acei morți care zac neîngropați în adâncimi; cineva spusese că pare a fi turnul unei biserici scufundate care sună fără încetare pentru toate acele sărmane suflete cărora nu le-a fost dat să aibă o îngropare cuvioasă. Impresia era de felul celor ce nu se uită, adâncă și solemnă, deși nu este decât o geamandură cu un clopot care răsună peste întinsul apei, la fiecare val al ei. Ea nu are suflet, dar parcă ar avea unul tânguitor, deznădăjduit. Aș fi mers bucuros până la Insula Șerpilor, deși resturile templului au fost transformate de turci într-un far; se zice că insula are un mare farmec. Dar nădăjduiesc să merg altă dată; atunci o să ne închipuim că argonauții colindă pe acolo și că sunt încă în picioare templele în care odată înviforatul Pont Euxin era implorat să se îmblânzească.”4

Index.

1Am întâlnit forma de genitiv – dativ ”Carmen Sylvei”, în loc de ”lui Carmen Sylva” în mai multe publicații recente, un artificiu plăcut pe care l-am adoptat după câteva zile de cumpănă între alte posibile variante.

2Robia Peleșului, în Carmen Sylva, Poveștile unei Regine, Curtea Veche Publishing, București, 2012, p.159. Ediția princeps în limba germană a apărut în 1888, iar traducerea românească – aparținând Elenei Rosetti –, în 1897 (Alcalay, București).

3Carmen Sylva, Clara Schumann, în Luceafărul, nr. 14, 1908, p. 333.

4Carmen Sylva, Pe Dunăre, ediția princeps în limba română în traducerea lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, 1905, (Socec, București). Interesant lucru, se pare că numele autorului traducerii nu este menționat în carte.

Bibliografie.

Zimmermann Silvia Irina, Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta, Curtea Veche Publishing, București, 2014; Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied

http://www.carmensylva-fwa.de/ro/prezentare.html

Date din viața Elisabetei de Wied, Regină a României, Carmen Sylva

http://www.carmensylva-fwa.de/ro/bio.html