Recenzie. Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry de Rachel Joyce

Scrisoarea care avea să schimbe totul sosi într-o zi de marţi. Era o dimineaţă obişnuită de la mijlocul lui aprilie care mirosea a rufe curate şi a iarbă tunsă.

Aşa începe cartea Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry semnată de Rachel Joyce. Şi cum să nu porneşti fără ezitare la drum, fie el şi imaginar? Personajul principal, Harold Fry, primeşte o scrisoare de rămas-bun de la o fostă colegă de serviciu pe care nu o mai văzuse de douăzeci de ani, Queenie Hennessy, şi fără să-şi dea seama, drumul pe care se hotărăşte să-l facă până la poştă pentru a-i expedia răspunsul, se transformă într-o călătorie de lungă durată, pe jos, cu un scop precis: să o salveze pe aceasta de la moarte.

Viaţa era cu totul altfel când mergeai pe jos. (p. 48), îşi spune Harold, care ajunge să vadă totul mai clar, începând de la mediul înconjurător până la sine. Întreaga călătorie se dovedeşte a fi o incursiune foarte vie şi dureroasă în propriul trecut, măcinat de tăcerile prea numeroase dintre el şi soţia sa, Maureen, de incapacitatea totală de a comunica în vreun fel cu fiul său, David.

Deşi ezită la început, încurajările multora dintre personajele secundare care şi-ar dori să întreprindă această iniţiativă îndrăzneaţă pare că îl ajută să-şi dezvolte progresiv încrederea în sine şi în misiunea sa.

Harold pare un individ normal, chiar şters, desconsiderat de propria familie:

Întotdeauna fusese prea englez; adică, în accepţia lui, prea obişnuit. Îi lipseau sarea şi piperul. Alţii ştiau poveşti interesante sau ştiau ce să întrebe. Lui nu-i plăcea să pună întrebări fiindcă nu-i plăcea să fie indiscret. Purta cravată în fiecare zi, dar uneori se întreba dacă cumva se agaţă de o ordine sau un set de reguli care nu existaseră niciodată. Poate că ar fi fost altfel dacă ar fi avut mai multă şcoală. (p. 145)

Totuşi, el se dovedeşte a fi un om cu o viaţă interioară complexă. Această călătorie devine necesară, poate nu atât cât s-o salveze pe Quennie, cât mai ales pe sine, un fel de Forrest Gump au ralenti.

Stilul este ataşant, intimist, pe alocuri presărat cu mici descrieri, dar suficiente să susţină ideea redescoperirii unei naturi pe care personajul începe să o (re)cunoască. Este tulburător felul în care fiecare se raportează la viaţă şi la ceilalţi. Prezenţa lui Harold este foarte puternică chiar şi-n pasajele al căror personaj principal este Maureen:

– Când eram tânără, mă uitam la cei de vârsta mea noastră de acum şi îmi spuneam că viaţa mea e pusă la punct. Nici prin cap nu-mi trecea că, la şaizeci de ani, nu voi şti încotro s-o apuc. (p. 197)

Cartea lui Rachel Joyce este o poveste duioasă, melancolică, o perspectivă sinceră asupra ceea ce ar putea să însemne bătrâneţea pentru fiecare dintre noi. Niciodată nu este prea târziu să ieşi din “matcă“ şi să explorezi necunoscutul. Viaţa poate fi aşadar, la o scală largă, o sumă a tuturor călătoriilor pe care le facem cât trăim, pe drumuri interioare şi exterioare.

Reuşise. Petrecuse prima noapte în aer liber. Bucuria luă repede locul neîncrederii. Bătând din picioare şi suflând în mâini, îşi dori ca şi David să afle ce făcuse el. Aerul vibra de viaţă şi de cântec de pasăre … era ca şi cum ar fi stat în ploaie. Îşi vârî sacul de dormit în rucsac şi porni la drum. (p. 209)

Uneori, ca să-ţi schimbi viaţa, este nevoie doar de atât: o scrisoare şi să pui un picior în faţa celuilalt.

* Cartea a fost publicată în anul 2014 de către Editura Litera, în Colecţia Babel, traducere din limba engleză de Petru Iamandi.

sursa foto: lecturile-emei.blogspot.com

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro