Recenzie. Anti-memoriile unei muze de Julia Kalman

“Fără artă nu e viitor”, spune la un moment dat un personaj din cartea semnată de Julia Kalman, “Anti-memoriile unei muze”, o incursiune aparte în lumea scrisului, a literaturii, a artei. În capul meu, aceasta  a fost miza ficţională cu care m-am identificat.

Aici, straniul ar putea fi la fel de bine definit ca o nouă normalitate. Povestea gesturilor şi a trăirilor, pe alocuri destul de excentrice, susţine frumuseţea unei vieţi neconformiste în care personajele pot fi oricare dintre noi în orice moment, într-o lumină surprinzătoare. O transformare este mereu binevenită, ne aduce mai aproape de viaţa în mişcare.

Personalitatea feminină centrală, Regreta, muza povestitoare, este inedită, un amestec interesant de atribute boeme, ciudate, ludice. Trăieşte într-un mediu artistic, real şi ireal în acelaşi timp, ce pare a-şi avea sediul prin Centrul Vechi – o lume plină cu intrigi amoroase şi nu numai: “Înconjoară-te de prea mult frumos şi îl vei blestema”. Condiţia de scriitor este fragilă, pare uşor de dobândit (“Ăsta este stiloul tău de scriitoare”), dar de fapt este foarte greu de menţinut acelaşi nivel calitativ (“Scrii foarte bine, dar textul nu trece prin tine […]”). Nici părinţii săi nu par prea încurajatori deoarece cred că cititul “nu este o treabă serioasă” şi nu o preocupă conceperea unui copil. Toate în jur par obstacole, dar este numai o aparenţă. Ironia fină a autoarei care se ia în derâdere este delicioasă, exact în doza necesară care să nu ducă la suprasaturare.

Figurile care populează romanul, atât principale, cât şi secundare, sunt teatrale, caricaturale, schiţate parcă din vârf de penel, cu o seriozitate glumeaţă. La final nu ştii dacă îşi trăiesc viaţa/arta sau viaţa/arta le trăieşte şi le conţine pe ele.

Aşadar, dacă sunteţi în căutarea unei muze, vă sugerez să răsfoiţi acest roman bizar şi să-l savuraţi ca pe o prăjitură cu arome multiple şi nebănuite.

 

* Cartea a fost publicată în anul 2016 de către Editura Trei (Pandora M).

 

Recenzie scrisă de: Ania Vilal

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro