Povestea noastră

Clubul Scriitoarelor este o comunitate dedicată fetelor și femeilor care scriu din pasiune și vor să-și dezvolte talentul.

***

Cum a apărut Clubul Scriitoarelor (2014)

*

Clubul Scriitoarelor a luat ființă la inițiativa unei iubitoare de carte și cuvinte, Erika Ciuică, din dorința de a avea un mediu în care să se exprime liber alături de alte femei care scriu și iubesc literatura.

În scurt timp, alte tinere dornice să formeze o comunitate, să-și găsească vocea în scris și să publice cărți, s-au alăturat Clubului. S-au organizat întâlniri bilunare, timp în care s-a creat un cadru cald și deschis, un cenaclu sau cerc literar să-i spunem, în cadrul căruia membrele s-au putut dezvolta, au scris, au primit și au învățat să ofere un feedback constructiv, au realizat proiecte literare împreună și și-au depășit eventualele blocaje.

La ceva timp după aceea, am descoperit că în trecutul nostru cultural-literar a existat o comunitate a scriitoarelor, numită Societatea Scriitoarelor.

Despre Societatea Scriitoarelor (1925-1928)

*

*”În anul 1925, la inițiativa Adelei Xenopol [împreună cu Mărgărita Miller-Verghy ca vicepreședintă], se crează Societatea Scriitoarelor. Pe lista fondatoarelor sunt 26 de scriitoare şi de publiciste, dintre care patru vechi membre ale Societăţii Scriitorilor Români: Isabela Sadoveanu, Constanţa Hodoş, Natalia Negru şi Sofia Nădejde. Constituirea s-a făcut la 19 februarie 1925 şi presa capitalei a anunţat-o în termeni binevoitori.

“Într-o atmosferă de caldă prietenie şi entuziasm, s-au pus bazele primei Societăţi a Scriitoarelor Române; romanciere, nuveliste, autoare de piese, conferenţiare, ziariste şi traducătoare”.

La un an după constituire, această societate îşi are revista sa proprie, în care găsim scrieri semnate de mai toate membrele, plus ale altor scriitoare consacrate: Hortensia Papadat-Bengescu, Claudia Millian, Ticu Arhip, Agatha Grigorescu, Alice Gabrielescu, Sanda Movilă, Maria Cunţan. Publicaţia s-a numit: Revista Scriitoarei. Primul număr a apărut în luna noiembrie 1926.”

*Istoricul societăţilor scriitorilor români 1899-1949biblior.net.

În 1928, după ce Revista Scriitoarei și-a schimbat numele în Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români, reconciliind astfel cele două facțiuni literare – feminină și masculină, membrele Societății Scriitoarelor Române au decis să o dizolve. Speculăm că motivul disoluției a fost fie acela că așa au agreat cele două părți, fie că demersul societății, literar și social deopotrivă, și-a atins scopul (*România a acordat femeilor ”drept de vot și eligibilitate în consiliile locale, 1928, apoi și în parlament, în 1938”).

*Istoria feminismului politic românesc 1815 – 2000wikipedia.

Noi credem că un astfel de demers literar și social este în continuare necesar, în special după ce politica din timpul regimului comunist (1948-1989) a determinat o secetă culturală la nivelul reprezentativității femeilor în literatură. În special în ultimul deceniu și jumătate, scriitoarele românce au (re)găsit o societate deschisă, liberă și dornică să le (re)descopere, revenind cu aplomb în atenția publicului consumator de carte.

Cu toate astea, nivelul de vizibilitate al acestora este mult mai scăzut, prin comparație cu cel al scriitorilor români contemporani, inclusiv în rândul clasicilor.

“Noi ne-am afirmat ca talent şi suntem egale scriitorilor, deci nu vom înceta să luptăm pentru dreptatea cauzei noastre. La merit egal, drept egal.“ – Adela Xenopol

Clubul Scriitoarelor ți se adresează ție

*

Nu contează dacă ai publicat vreodată sau nu, important este să iubești scrisul și să te ții de treabă. Nu contează dacă ai un blog sau nu, avem cursuri care te învață cum să-ți faci un blog, dacă vrei asta. Nu contează dacă vrei să știe toată lumea că scrii sau vrei să rămâi anonimă. Nu contează dacă scrii proză, poezie, non-ficțiune, fantasy, science fiction, erotică, ficțiune contemporană etc. Nu ne axăm pe un anumit tip de literatură.

Suntem o comunitate de femei diferite, fiecare cu personalități unice, deosebite, care au stiluri de scris la fel de originale. Unele dintre noi au cărți publicate, altele sunt în curs de a fi publicate, iar unele nu au publicat (încă) nicio carte, dar ceea ce avem toate în comun este plăcerea de a scrie, lucru pe care îl facem cu foarte multă pasiune.

La întâlniri citim cu glas tare ceea ce scriem și obținem un feedback relevant. Este o comunitate in care putem fi noi însene, cu toate calitățile, defectele, fobiile, nebuniile, visele și experiențele noastre. Ne împărtășim gândurile, temerile, bucuriile, opiniile legate de literatură, arta de a scrie, cărți și autori/autoare preferate, dar și călătoriile, mâncărurile preferate și uneori dilemele personale.

Dorim să venim în întâmpinarea tuturor femeilor care scriu, fie că sunt:

  • scriitoare deja publicate, ale căror cărți le vom promova în rândul publicului;
  • scriitoare publicate/nepublicate, care caută un cerc literar deschis în care să se dezvolte;
  • eleve și studente, care vor să se exprime în scris și au nevoie de un mediu creativ și prietenos.
De ce Clubul Scriitoarelor

*

Clubul Scriitoarelor este o comunitate modernă, actuală și tânără, ce își propune să continue munca autoarelor care au inițiat Societatea Scriitoarelor în 1925. Acestea au luptat pentru ca societatea să ia în serios demersurile literare, artistice ale femeilor și au pavat drumul pentru toate scriitoarele care astăzi se bucură de respect pentru că au răspuns vocației de a oferi lumii poveștile, poeziile, romanele lor.

Tot în cadrul Clubului dorim să oferim tuturor fetelor și femeilor, care își doresc să devină scriitoare, posibilitatea de a se întâlni cu autoarele lor preferate și de a avea în persoana acestora și a altor membre ale Clubului mentori care să le cizeleze tehnica, să le ofere noi perspective, cu care să poarte discuții pe diverse teme și să le răspundă la întrebări într-un mod prietenesc, lipsit de rigoarea scolastică.

Inițiativele Clubului (ateliere, cursuri, workshop-uri, programe de mentorat, evenimente etc.) doresc să contribuie la formarea, dezvoltarea și promovarea scriitoarelor, a tinerelor eleve și studente talentate și să susțină carierele femeilor care vor să urmeze un profil filologic, literar, fie că vor să se îndrepte către jurnalism, să scrie romane sau să facă spectacole de Spoken Word Poetry.

Vă așteptăm alături de noi cu poftă de scris, citit și vorbit!