Multifuncţională

Se trezi în stradă. Era, ca de obicei, în întârziere. Şi era important să se concentreze cât mai repede. Clar, avea nevoie să-şi recupereze ochelarii de la reparat.

Nu-şi dădu seama decât după câteva momente că în jur era prea linişte. Atât de linişte, într-un oraş recunoscut ca fiind foarte zgomotos. Pustiu. În faţă, doar străzi goale, în lateral, lângă un tomberon de gunoi, un foc din hârtii pe cale să se stingă. Se decise să se pună în mişcare totuşi. Paşii răsunau prea puternic pe trotuar şi i se făcu frică. Îşi răsuci nervoasă verigheta pe deget, îşi verifică sprayul cu piper în geantă, inspiră adânc şi merse mai departe.

Din magazinul de la subsolul unui bloc ieşi o femeie şi răsuflă uşurată. Ignoră faptul că văzuse cu coada ochiului ceva neobişnuit la ea. Cu siguranţă, lipsa ochelarilor era de vină.

Pustiu. O senzaţie de răceală începu să o cuprindă de la vârful picioarelor, răspândindu-i-se treptat în tot corpul. Urechile îi căzură pe asfalt, dar nu se sperie deloc. Îşi duse mâinile în locul unde trebuiau să fie acestea, ca să simtă sângele curgând, dar constată că ele se aflau bine înfipte în lăcaşul lor.

Un gând începu să-i pâlpâie în minte până se contură în certitudine. Acesta trebuie să fie darul de care-i vorbise bunica ei odată. Acel lucru pe care-l aşteptase dintotdeauna să-i justifice prezenţa în aici şi acum.

Hotărî să-şi încerce iar noua putere. Se uită atent în jur după un loc unde să-şi pună în practică experimentul. Observă la dreapta nişte şine abandonate, dar instantaneu auzi în cap zgomotul unui tren care se apropia şi se materializa în zare. Îşi puse mâinile pe şina ce începuse să vibreze, căci garnitura se apropia cu repeziciune.

O secundă dură până când degetele-i fură retezate. Nu ţipă, nici sânge nu curse. Îşi ridică încet mâinile, foarte încântată. Avea tot ce-şi dorise. Un deget-stilou, un deget-cuţit, un deget-boboc de trandafir şi alte lucruri trebuincioase în viaţă. Chiui tare de bucurie şi-şi dădu seama că buzele nu i se mişcă. Toate sentimentele se repliau în sinele ei într-un echilibru desăvârşit.

1, 2, 3 şi … deschise ochii. Toate degetele lucruri erau încă acolo.

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro