Meduze şi păpădii

1.

Se trezi schimbată în data de 30.03.3000. Respiră extra adânc ca să-şi mai potolească starea cruntă de frică ce era pe cale să erupă şi să se audă în tot megablocul. Trebuia să ajungă la bibliotecă fără acele pete roşii pe piele ce ar fi arătat că se lăsase iar pradă sentimentelor onirice. Ar fi fost ultima ei abatere înainte să moară prin bombardarea creierului cu cele mai violente imagini din istorie. Aşadar, se duse la baie şi începu să-şi deseneze lalele pe piele c-un ruj roşu. Ca să se pregătească temeinic pentru o altă zi în jungla stradală, îşi injectă în venă melodia ei preferată (Röyksopp – Something In My Heart (feat. Jamie Irrepressible).

Ea suferea de boala dorului necunoscut în stadiu incipient şi făcea eforturi extraterestre ca să nu le lase pradă miliardelor de sentimente ce o asaltau în orice moment. Nu-şi permitea deloc să-şi piardă controlul, încă nu era pregătită să moară când ea nu suflase nici măcar într-o păpădie (se spunea că, dacă găseşti o păpădie şi sufli în ea, ţi se îndeplineşte cea mai sfâşietoare dorinţă). Deocamdată admira desenele cu acea floare ciudată în atlasul speciilor pe cale de dispariţie şi căuta cu înfrigurare orice detaliu care ar fi putut-o apropia mai mult de această colosală descoperire a vieţii ei.

Se grăbi astfel să-şi ia geanta în care strecură repede agenda şi cel mai ascuţit creion din casă şi plecă spre bibliotecă.

Pe drum văzu numai feţe mecanice. Inimile trecătorilor scârţâiau îngrozitor şi se abţinu cu greu să nu strige de durere. Îşi propuse să reziste orice ar fi şi-şi porunci apăsat să nu lase sângele să-i curgă din urechi.

Intră în bibliotecă aproape alergând şi se opri brusc din respirat când văzu privirile dezaprobatoare ale celorlalţi. Tăcerea asurzitoare era cea mai importantă lege ce trebuia respectată, scria cu roşu pe fiecare panou, perete şi uşă.

Ea respiră cât mai uşor, ca să nu fie auzită, şi încercă să meargă mai departe, dar, aşa cum i se întâmpla adesea, se împiedică şi toate lucrurile i se împrăştiară pe jos. Îngheţă pentru un moment. Simţea efectiv cum viaţa se scurge din ea când, brusc, o umbră se opri deasupra ei. Poate moartea arăta aşa, cu ochi mari, transparenţi şi super albaştri … Dar nu, era un băiat foarte înalt şi cu pielea din scris mişcător. Acesta îi zâmbi din ochi şi păru că vrea să-i spună ceva, dar se mulţumi să-i dea agenda care din întâmplare se deschisese la un desen stângaci schiţat de ea – o păpădie pe cale să-şi ia zborul … Mâinile lor se atinseră pentru o attosecundă şi o explozie de lumină îi curentă inima. Timp de o nanosecundă, analiză rapid situaţia şi decise să se ridice cât mai repede şi să se ducă glonţ la scaunul ce-i era destinat. Îşi aşeză corpul cum trebuie şi puse cât mai lent agenda şi creionul pe microbiroul destinat. Doar atât îi rula în cap şi-n inimă, ca un refren obsesiv: şi-ar fi dat şi moartea criogenică pentru o îmbrăţişare, pentru acea îmbrăţişare …

Înfipse adânc creionul în picior până la sânge şi apoi începu să scrie …

2.

La aceeaşi dată …

Se trezi schimbat. Respiră minimal ca să nu-şi deranjeze colegul de cameră. Se uită scurt pe geam şi se bucură din toţi porii când observă pe cer doi sori, semnul de începere a unei veriveri. Se duse astfel entuziast la baie să-şi scrie pe pielea inimii citatul suprazilei: Totul este sentiment, chiar şi-n spaţiile goale.

Acum era mobilizat pentru fapte mari şi se putea concentra pe ceea ce trebuia executat azi. Tot ce-l frământa era dezechilibrul major dintre el şi această unilume în care se zbătea să respire. Scrisul era singurul remediu care putea să-l calmeze… da, şi acea îmbrăţişare …

În fine, îşi ordonă milităreşte să-şi revină în fire şi să-şi prioritizeze activităţile în aşa fel încât să-şi atingă scopul. Planul va fi îndeplinit fără nicio ezitare. Trebuia să se ducă la bibliotecă să se uite mai atent la pozele cu ultrameduza, cea mai otrăvitoare dintre speciile marine. Cumva trebuia să ajungă mai repede pe tărâmul Nevăzuţilor şi asta i se părea cea mai accesibilă soluţie dintre cele imposibile …

Se grăbi astfel să-şi ia un carneţel Wi-Fi cu peniţă inclusă şi plecă spre bibliotecă.

Pe drum se concentră doar la muzica din căştile transplantate în urechi. Sigur zbura pe deasupra acestei unilumi gri, nu exista nicăieri vreun mormânt gol care să i se potrivească …

Ateriză la bibliotecă în gradul 9 de viziune aeriană. Mirosul de cărţi neaerisite îl trezi brusc şi la timp, cât să evite o scufundare totală în Uitarea ultimă.

Răsuflă uşurat când observă că nimeni nu-i acordă atenţie, el respecta tăcerea doar ca să nu fie descoperit.

Din păcate, nu putea spune acelaşi lucru şi despre foarte ghinionista fată roşie din faţa lui, cam neîndemânatică, căreia i-au zburat artistic toate lucrurile personale din mână. Hmm,  ceva începu să cânte în el, la nivelul superior al inimii, gândurile i se înroşiră şi zâmbi fără să vrea … Se simţi ameţit. Îşi dădu seama că sunt suflete cu aceeaşi lungime de undă şi tot ce putea face el în acel moment ca să poată respira minimal era să se aplece şi să o ajute să-şi strângă lucrurile. Înainte să-i dea agenda, observă desenele delicate de păpădii şi se gândi cât de mult semănau cu ultrameduza pe care o căuta … Trebuia să-i spună ceva, dar se atinseră brusc şi simţi că pielea ei era ca a lui, nemaiîntâlnită. Nu, nu-i putea zice orice, nu era timpul. Un cutremur era pe cale să se întâmple, dar numără apăsat în gând până la 10 ca să-şi revină. Ameţeala euforică ce-l cuprinsese trecu la fel de repede cum apăruse.

Se îndreptă detaşat către microbiroul destinat, setă cronometrul intern la o oră fixă şi începu să scrie un poem despre fata roşie.

3.

Şi trecu o oră fix, cea mai grea din toate vieţile lor …

Ea se ridică tremurând uşor, ca să ajungă la Camera de Purificare a Corpului Feminin. El nu o văzu, fiind maxim concentrat pe recapitularea mentală a planului său, şi de aceea tresări surprins când îşi reveni din transă şi localiză microbiroul ei părăsit. Simţi instantaneu cum i se crează un gol în stomac şi încercă imediat să se redreseze ordonând naşterea de noi celule şi umplerea spaţiului lipsă. Înjură profund în gând şi-şi repetă exerciţiile de fortificare rapidă a curajului. Fata perfectă în momentul cel mai nepotrivit cu putinţă.

Se îndreptă către Camera de Purificare a Corpului Masculin, trebuia să rămână cât mai uşor pentru a deveni invizibil şi a-şi duce la bun sfârşit planul.

Multizbang ! Aşa răsună ciocnirea dintre ei doi. Absorbiţi şi aiuriţi, se loviseră unul de celălalt. Şi acum începe dialogul sau ceva ce poate aduce a comunicare …

– Nu-mi pare rău că ne-am intersectat din nou, zise el mai îndrăzneţ şi tulburat în acelaşi timp. Eu sunt Polin, tu ?

Ea tăcu şi se uită în jos, parcă se deschidea o prăpastie plină de supernove …

După o tăcere cât 10 ani lumină, el simţi că se apropie de o ratare şi că se îneacă în valuri repetate de dezamăgire. Ca să-şi revină, fu nevoit să-şi poruncească repetat să-şi desprindă mai repede inima de pe sol.

În acel moment, ea duse degetul la buze, îşi scoase agenda cu păpădii şi scrise rapidissimo: “Eu sunt Polina. Când sunt foarte emoţionată, nu pot vorbi, vocea mea devine atât de înfiorătoare încât pereţii s-ar speria şi s-ar prăbuşi imediat.”

În sfârşit, se relaxară amândoi şi începură să se uite câteva secunde seculare drept în ochi, ca să-şi descopere reciproc uni-versurile, renumitul proces de sondare interioară, accesibil doar celor foarte sensibili la nivel imaginativ …. Te aşteptam … Poţi să mă ajuţi să respir mai departe? … Dar Mai Marii Excomunităţii ne vor devora până la ultima unghie şi ne vor arunca dincolo de lumile cunoscute… Nu mă pot opri acum, trebuie să ajung la Atlasul Speciilor Interzise, ca să-nvăţ cum să extrag otrava, trebuie să ajung mai repede pe tărâmul Nevăzuţilor ca să-mi descopăr respiraţia perfectă … Atunci, se impune să accesăm Raionul Cărţilor Originare, am un permis special de Arhivar Debutant de Sex Feminin … Chiar îndrăzneşti Sfidarea Supremă? Da, oricum nu va conta acolo unde vom merge … Vii cu mine, eşti sigură? Da, da, da …

La un moment dat, extenuaţi, se aşezară pe o bancă. Întrerupseră comunicarea telepatică şi închiseră ochii. Se încărcară vizualizându-şi mental culorile preferate.

Apoi el îi luă uşor mâna şi-şi potrivi degetele perfect pe ale ei. Amprentele se suprapuneau 95%. Aveau o compatibilitate mai mult decât dezirabilă şi amândoi zâmbiră instinctiv în acelaşi timp. Dar, brusc, tot atunci, apăru o luminiţă roşie pâlpâitoare pe inelarele lor şi un ecran plutitor se interpuse între ei, prezentându-le arborele genealogic comun.

În acel moment al revelaţiei, toate instrumentele unilumii începură să emită ultrasunete insuportabile şi inimile lor căzură adânc în buzunarul tristeţii. Atunci, ei îşi închiseră prudenţi corpurile şi spaţiul ce-i conţinea deveni opac, ascuns celorlalţi. Câteva lumi trecură prin ei, se prăbuşiră, se născură iar …  Ea îl mângâie uşor pe obraz şi-i spuse cu vocea ei cea mai tandră: Totul este sentiment, chiar şi-ntre păpădii şi meduze …

Şi o luă la fugă…

Naivla, 29.03.3000

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro