Într-o grădină verde

Construise această casă doar pentru ea şi nu era datoare nimănui cu alte explicaţii, gândi ea, înciudată, când prietena ei din copilărie, Adela, cu care nu se mai văzuse de vreo 30 de ani, îi atrase atenţia că este prea opulentă şi întunecoasă.

— Fereastra e plasată cum nu se poate mai prost! zise Adela mustăcind. Cred că zidarul era beat sau mai ştiu eu ce, n-a folosit cumpăna, a pus, aşa, din ochi. Mare păcat de privelişte, nu poţi să mai vezi nimic de grădina asta uscată.

— Eu văd, răspunse ea încet. În grădina asta uscată şi-a trăit el ultimele clipe. Pe atunci era verde, înflorită. După ce a dispărut el, nu am mai putut să o readuc la viaţă, oricât mi-am dorit.

— Şi atunci de ce nu renunţi?!

— Pentru că prin fereastra asta nu mai văd grădina, dar văd cerul şi, uneori, steaua lui.

 foto: http://arttattler.com/

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro