Înainte de eclipsă

Vivien apăru în cadrul uşii, mai întunecată decât de obicei. Rochia neagră de dantelă îi desena silueta delicată într-un profil seducător. John oftă, strângând puternic binoclul în mână. Dinţii îi scrâşniră de dorinţă. Prea multe teritorii neparcurse între ei…

— Din vina ta s-a oprit pendula, pufni ea dispreţuitor. Nu o să ştim când o să fie primul minut al eclipsei, când lumina va îmbrăca mai puţin lumea. Sper să te ocolească, nu meriţi nimic.

John ignoră spusele ei şi o întrebă ironic:

— Vrei să-ţi dau umbrela? Să nu ţi se ardă tenul de porţelan…

Vivien se înfipse şi mai bine în tocuri, înălţându-se.

— Ceea ce nu spui nu mă va aduce mai aproape de tine. Stai acolo, ca un moş morocănos, aşteptând să devin o pisicuţă. Acum o mie de ani aveam puterea asta, acum nu mă mai interesează absolut deloc să am răbdare cu toanele tale.

John îi întinse umbrela şi zise:

— Începem?

— Când vrei, răspunse Vivien, şi deschise umbrela din dantelă albă.

Afară, luna se colorase în roşu intens şi o ploaie măruntă păta lumea cu sânge. O picătură se rătăci pe mâna dreaptă a lui Vivien. Ea o linse tacticos, iar John îi sărută cu evlavie pielea binecuvântată.

sursa foto: www.6iee.com

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro