Greața

Mult galben în această dimineață în jurul meu. Privesc soarele ce zâmbește palid peste cearceaful șifonat și gălbui. Ce s-a întâmplat oare cu mine? Se știe că eu am mereu câte o lămâie în buzunare pentru orice stare de greață.

Cred că am început să urăsc tot, inclusiv pe mine și, mai ales, toate alegerile absurde pe care le-am luat în ultima vreme.

Știu că nu sunt dreaptă, zău, dar nu mai suport să-i văd fața acră în fiecare dimineață și nu mai vreau să-l văd cum își asortează hainele cu acel gust al său lipsit de originalitate și zemos ca o șaorma cu de toate. Mă amuz mereu de stilul lui „îngrijit”, de felul în care își calcă zilnic cămășile, dar uită să-și schimbe ciorapi cu alții curați. Nu cred că mama m-a născut ca să tolerez această specie umană ciudată și plină de unsoare.

Îl aud mereu cum îmi face tot felul de complimente, cum ar fi că sunt nebună, fițoasă și imposibilă, iar eu îl întreb înapoi: „Ce am făcut ca să te merit?”, dar rămân în aer cu tot cu întrebarea mea, în timp ce el își face ieșirea tumultuos, în zgomotul trântit al ușii de la apartament. Până la urmă ce mi s-a întâmplat de mi s-a făcut așa greață? S-au scumpit cumva lămâile? Oare ce s-a schimbat între noi de numai este ca la început, când totul era dulce și siropos?

O fi făcut el diabet, mă gândesc, de la frumoasele mele cuvinte. Poate de asta au început să-i miroasă ciorapii a mucegai și nimic nu mai este așa cum era. Bine totuși că are cămășile călcate și arată prezentabil, căci de descălțat de pantofi… nimeni nu cred că are curajul să o facă. Sper să scap de acest sentiment curând.

Hmm. Două liniuțe.

Mă așez pe marginea căzii și ma întreb în sinea mea ”Oare o să mă iubească și vor reveni toate lucrurile bune între noi după ce o să fac operația de cezariană?”.

Sursă foto.