Cele mai bune cărți ale ultimului an vor fi premiate pe 28 martie în cadrul Galei Premiilor Observator cultural 2016

Anul acesta, elevii de la şapte licee de elită din Bucureşti își vor vota și ei volumele preferate, acordând în premieră premiul Observator Lyceum

Ajunsă la cea de-a 10 ediție, Gala Premiilor Observator Cultural este deja un reper pentru literatura română contemporană. La fiecare început de an, redactorii şi colaboratorii constanţi ai revistei votează, timp de trei săptămâni, nominalizările pentru Premiile Observator cultural, acordate pentru apariţiile editoriale ale anului precedent. În urma centralizării voturilor, ei stabilesc nominalizările pentru cele şase categorii la care se acordă premii: proză, poezie, debut, memorialistică, eseistică/publicistică, critică literară/Istorie literară/teorie literară.

Noutatea absolută a ediţiei din acest an a Galei Premiilor Observator cultural este introducerea unui nou premiu: Observator Lyceum, acordat de un juriu alcătuit din elevi de la şapte licee de elită din Bucureşti.

Și traducătorii literari sunt premiați pentru reuşitele lor. Începând cu cea de a IV-a ediţie a Premiilor Observator cultural, revista a omagiat, în fiecare an, traducători importanţi – la ediţiile precedente au primit distincții Antoaneta Ralian şi Anamaria Pop (2010); Luminiţa Munteanu şi Luminiţa Voina-Răuţ (2011);  Sorin Mărculescu şi George Volceanov (2012); Viorica Nişcov şi Alexandru Al. Şahighian (2013), Bogdan Ghiu  (2014), Constantin Geambaşu şi Antoaneta Olteanu (2015).

Ca în fiecare an, revista Observator cultural acordă Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera omnia unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. La ediţiile de până acum, acest premiu a revenit scriitorilor: Mircea Horia Simionescu (2007), Mircea Ivănescu (2008), Norman Manea (2009), Radu Cosaşu (2010), Emil Brumaru (2011), Şerban Foarţă (2012), Dumitru Ţepeneag (2013), George Banu (2014), Nora Iuga (2015).

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, 28 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, cu participarea formației Mike Godoroja & Blue Spirit.

Juriul care decide premiile în 2016 este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Bianca Burţa-Cernat, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuş, Iulia Popovici şi Claudiu Turcuş.

Iată nominalizările pentru Premiile Observator Cultural 2016:

Proză

  • Mircea Cărtărescu, Solenoid,  Editura Humanitas
  • Ion Iovan, MJC, Editura Polirom
  • Florin Lăzărescu, Întâmplări şi personaje, Editura Polirom
  • Cristian Teodorescu, Șoseaua Virtuții. Cartea Câinelui, Editura Cartea Românească
  • Octavian Soviany, Moartea lui Siegfried, Editura Cartea Românească
  • Daniel Vighi, Trilogia Corso, Editura Cartea Românească

Poezie

  • Svetlana Cârstean, Gravitaţie, Editura Trei
  • Mariana Codruţ, Hiatus, Editura Paralela 45
  • Teodor Dună, obiecte umane, Editura Cartea Românească
  • T.S. Khasis, aparenta naturalețe a vieții, Casa de editură Max Blecher
  • Ştefan Manasia, Cerul senin, Editura Charmides
  • Radu Vancu, 4 A.M. Cantosuri domestice, Casa de editură Max Blecher

Debut

  • Simona Antonescu, Fotograful Curţii Regale (proză), Editura Cartea Românească
  • Ioana Bâldea-Constantinescu, Dincolo de portocali (proză), Editura Humanitas
  • Ionelia Cristea, Noaptea de gardă (poezie), Editura Cartea Românească
  • Ana Donţu, Cadrul 25 (poezie), Casa de editură Max Blecher
  • Cristian Fulaş, Fâşii de ruşine (proză), Editura Gestalt Books
  • Anca Vieru, Felii de lămâie (proză), Editura Polirom

Memorialistică

  • Ana Dragu, Mâini cuminţi. Copilul meu autist, Editura Polirom
  • Vasile Ernu, Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor, Editura Polirom
  • Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, Editura Cartea Românească
  • Paul Slayer Grigoriu, Cronicile vulpii. Amintiri din liceul anilor ’90, Editura Publica
  • Victor Ieronim Stoichiţă, Despărţirea de Bucureşti. O povestire, Editura Humanitas

Eseistică/Publicistică

  • Gabriel Andreescu, Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţa intelectuală sub regimul comunist, Editura Polirom
  • Vintilă Mihăilescu, Apologia pârleazului, Editura Polirom
  • Victor Neumann, Conceptualizarea istoriei şi limitele paradigmei naţionale, Editura Rao
  • Ion Vianu, Frumuseţea va mântui lumea şi alte eseuri, Editura Polirom
  • Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750-1860), Editura Humanitas

Critică literară/Istorie literară/Teorie literară

  • Mircea Anghelescu, Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română, Editura Cartea Românească
  • Rodica Grigore, Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut, Editura Casa cărţii de ştiinţă
  • Mihai Iovănel, Roman poliţist, Editura Tact
  • Mircea Martin, Radicalitate şi nuanţă, Editura Tracus Arte
  • Daniel Puia-Dumitrescu, O istorie a Cenaclului de Luni, Editura Cartea Românească
  • Dorin Ştefănescu, Poetică fenomenologică. Lectura imaginii, Editura Institutul European

Precizare:

La fel ca în anii precedenţi, juriul Premiilor Observator Cultural a scos de pe lista de nominalizări cărţile semnate anul trecut de redactorii şi colaboratorii apropiaţi ai publicației. Astfel, volumele de eseistică semnate de Bogdan Ghiu, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), apărut la Editura Cartea Românească, şi de Geo Şerban, Mihail Sebastian. Mirajul francez (Editura Hasefer), precum şi cartea de critică a lui Şerban Axinte, Gabriela Adameșteanu (Editura Tracus Arte), nu se regăsesc printre nominalizări.

Cei care au votat anul acesta pentru nominalizări sunt: Şerban Axinte, Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Bogdan Creţu, Adina Diniţoiu, Silvia Dumitrache, Cezar Gheorghe, Alex Goldiş, Cristina Ispas, Adrian Lăcătuş, Doris Mironescu, Carmen Muşat, Oana Cătălina Ninu, Dana Pârvan-Jenaru, Raul Popescu, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Andreea Răsuceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ovidiu Şimonca, Claudiu Turcuş, Mihaela Ursa. La categoriile unde votanţii au avut şi cărţi proprii pentru jurizare, nu au votat.