Femeile în spațiul public, vineri, 11 martie, ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu

Vineri, 11 martie, începând cu ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu, va avea loc o discuție despre Femeile în spațiul public, un eveniment organizat sub egida PEN România.

Moderatoarea dezbaterii este Adina Dinițoiu, jurnalist și critic literar, traducător și redactor la revista culturală săptămânală Observator cultural. Invitații care vor discuta pe marginea subiectului sunt Magda Cârneci (președinte PEN România), Ioana Bâldea Constantinescu (scriitoare și jurnalistă în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune),  Svetlana Cârstean (scriitoare și jurnalistă) și Bogdan Ghiu (poet, publicist și traducător).

În România, femeia în spațiul public este o realitate din ce în ce mai vizibilă și mai convingătoare în ultimii ani. Dar este și o realitate fragilă, care trebuie încurajată, căci prezența femeilor în structurile instituționale și de decizie ne situează încă pe ultimele locuri în Europa. Această prezență a femeii trebuie încă protejată împotriva conformismului și discriminărilor tradiționale sau recente. Nu e vorba de „corectitudine politică”, ci de justiție și de egalitate. PEN România – și, mai general vorbind, PEN International din care facem parte – are în vedere stimularea rolului femeilor scriitori în civilizarea progresivă a națiunilor din lumea întreagă. – Magda Cârneci, preşedinte Pen Romania

12819463_946170855452083_78427669454027886_o (1)

Sîntem mereu puși/puse în situația de a problematiza femeia și prezența ei în zona vizibilă, activă, de a identifica o contribuție feminină, de a lista femeile cercetător, femeile scriitoare, femeile chirurg, femeile pilot. Această prezență nu e ceva care vine de la sine. E încă un țel într-o luptă. Iată un simptom al felului de a trasa teritoriile, al fricilor, al ezitării, nu în ultimul rînd al spaimei de incorectitudine. Femeia în spațiul public e femeia care traversează strada, femeia care stă la coadă în supermarket, care bea singură un ceai într-o cafenea, care vine cu o pancartă în mînă la o manifestație, care-și susține punctele de vedere într-o conferință. Nu cred în teritorii consacrate, într-o literatură feminină, așa cum nu cred într-o medicină feminină, într-o muzică feminină, într-o politică feminină. Trebuie să existe o zonă în aerul comun pe care-l respirăm unde depășim genul și sîntem toți oameni care inspiră, expiră, gîndesc. – Svetlana Cârstean

Verbul e un teritoriu scindat, un spațiu predilect al aventurii, al schimbării, al senzorialului, în care ai zice că nu încap marcaje de gen. Încap, totuși. – Ioana Bâldea Constantinescu

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina evenimentului.