FAQ

Ce este Clubul Scriitoarelor și ce facem?

Clubul Scriitoarelor este o asociație culturală non-profit ce promovează literatura scrisă de femei și susține scriitoarele, atât din România, cât și din afara granițelor tării, atât pe cele deja consacrate, cât și pe cele mai puțin cunoscute ori debutante. Această asociație dorește să readucă în atenția noilor generații valorile literare naționale, în primul rând, și să le alimenteze pasiunea, pofta pentru literatură. De asemenea, Clubul Scriitoarelor se ocupă cu formarea scriitoarelor la început de drum, oferindu-le cursuri și ateliere prin care să-și dezvolte talentul și să-și îmbunătățească tehnica, într-un mediu prietenos în care pot socializa cu alte femei care scriu. Poți citi mai multe detalii despre misiunea noastră aici.

Clubul Scriitoarelor este un club privat, dedicat exclusiv femeilor, în care membrele sunt selectate cu atenție și trebuie să adere unui set de reguli și valori.

Doar femeile se pot înscrie în Clubul Scriitoarelor?

Pentru a te înscrie în Club trebuie să fi femeie. Da, știm, am mai spus asta, dar am fost deseori în postura de a clarifica acest aspect. Clubul Scriitoarelor este un club dedicat exclusiv femeilor, funcționând pe un principiu nișat, în favoarea diversității și egalității de șanse.

Cum te înscrii în Clubul Scriitoarelor?

Pentru a face parte din Club trebuie să ne scrii și să ne răspunzi la câteva întrebări. Noi stabilim niște întâlniri introductive înainte, în care ne cunoaștem personal și decidem împreună dacă ne potrivim. Nu trebuie să ai un dosar sau CV, dar ai putea să ne trimiți un link către blogul tău (dacă ai), profilul de Facebook (dacă vrei) și o mostră din ceea ce scrii sau din ceea ce-ai scris în ultima vreme.

Cât costă să devii membră în Clubul Scriitoarelor? 

Pentru a fi membră în Club trebuie să plătești o cotizație, sub formă de donație, de 100 lei/an. În funcție de ce ai nevoie, de ce cauți (feedback, cursuri, editare manuscris, asistență la publicare etc.), cotizația poate ajunge până la maxim 300 lei/an. Totul este discutabil și ne adaptăm nevoilor și posibilităților membrelor.

Care sunt beneficiile statutului de membră în Clubul Scriitoarelor?

Principalul beneficiu este acela de a face parte dintr-o comunitate deschisă și prietenoasă, în care femeile se sprijină reciproc și se dezvoltă, atât în scris, cât și în ceea ce privește evoluția personală. Ne împrietenim, ajungem să ne cunoaștem și să ne înțelegem. Concret, primul beneficiu este accesul la toate atelierele creative pe care le organizăm, care sunt un suport constant pentru orice scriitoare ce dorește să se dezvolte și să publice. Apoi sunt cursurile și workshopurile pe care le organizăm, precum și porțile pe care le putem deschide pentru a transforma pasiunea ta într-o realitate trăită.

Ce se face la atelierele creative ale Clubului Scriitoarelor și unde au loc?

Atelierele creative au loc în București, din două în două săptămâni. La ateliere citim cu voce tare ceea ce scriem, primim feedback de la un formator avizat și de la restul colegelor legat de tehnică, construcția personajelor, greșeli, repetiții, formulări prozaice etc., dar și bazat pe feeling și raportare la subiect, învățând, în același timp, cum să-l formulăm în mod asertiv, constructiv, în așa fel încât să ne îmbunătățim scrisul. Facem exerciții de free flow (scriere liberă) și propunem teme de scris.

Cum pot să-mi pierd statutul de membră a Clubului Scriitoarelor?

Dacă nu mai participi la atelierele creative timp de 5 ori consecutiv (asta înseamnă aproximativ 3 luni) și nu oferi nicio explicație, ne rezervăm dreptul de a-ți revoca statutul de membră, fără a-ți returna parțial sau total cotizația achitată.

Există o vârstă minimă/maximă pentru a putea face parte din Club? 

Acceptăm membre cu vârsta cuprinsă între 16 și 40 de ani. Desigur, putem face și excepții.

Se acceptă numai membre care locuiesc în București sau pot fi și din alt oraș?

Momentan, activitatea Clubului se desfășoară doar în București. Pe viitor plănuim să deschidem filiale ale Clubului și în alte orașe. Pentru asta, va exista o persoană responsabilă de activitatea filialei, rezidentă a orașului respectiv.

Dacă vrei să aduci Clubul Scriitoarelor în orașul tău, ne poți scrie pe contact@clubulscriitoarelor.ro.

Dacă ai alte întrebări, al căror răspuns nu se regăsește mai sus, te rugăm să ne scrii pe aceeași adresă.