(dez)echilibru

De-abia putea să se mişte. Până să se aşeze în fund pe marginea patului, simţi că înnebuneşte de nerăbdare. Pufăi deja obosit. Şi mai trebuia să ajungă şi la baie! Mama ei de viaţă, cine l-a pus să se ducă pentru câţiva bănuţi în plus… Dacă ar fi intuit ca-n dăţile trecute regretele care acum nu-l ajută cu nimic, ce bine ar fi fost… Unde să se mai ascundă?

Strânse din dinţi şi începu să se ridice încet de pe pat, ajutându-se de un baston. Toate încheieturile îi scârţâiau, parcă ziceai că are 80 de ani şi acum îşi dă duhul. Se trezi că bodogăne ceva inteligibil. Când îmbătrânise aşa de repede ? Ce-i asta? Trebuie să se remonteze rapid, Bogdana va apărea din moment în moment şi nu merită să-l vadă în halul ăsta. Va rămâne bărbat, chiar şi-n durere va sta drept în faţa tuturor, aşa cum îl învăţaseră bunicul şi tatăl său. Dar când va rămâne singur, va fi cel mai nesuferit om din încăpere. Cumva trebuie să defuleze. Poate ar fi bine să scuture de praf vechiul sac de box al tatălui său … O s-o roage pe Bogdana să-l aducă din pivniţă şi să-l atârne în colţul camerei, chiar lângă bibliotecă.

Iată, a ajuns cu chiu cu vai şi la baie. Încă o piruetă graţioasă şi va reuşi să ridice capacul veceului, victorie! Se aşează şi … ah! Ce uşurare … Parcă s-a mai eliberat din tensiune. Buzele lui schiţează un zâmbet strâmb în oglindă. Greu să înveţe iar să-şi mişte buzele, străine bucăţi din corpul lui cu care încă se luptă să le controleze din nou. Slavă Domnului că nimeni nu-i încă acolo să-l vadă cum se… Ce dracu? Şi pentru un moment rămase îngheţat, cu chiloţii în vine. Un şoricel apăruse dintr-o crăpătură a băii, mergând grăbit cu  un rucsac mic în spinare, când ajunsese în dreptul lui, înclinase respectuos din cap şi dispăruse sub cadă. Fără să vrea, dăduse şi el din cap. Asta nu se poate, visează, are nevoie de ochelari sau de un control la mansardă? Şi tot aşa, derulă în minte cu încetinitorul, pentru câteva minute bune, neverosimila scenă. Se ciupi, deci nu visa, la ultimul examen oftalmologic, analizele ieşiră excelent, deci rămânea să-şi verifice căpăţâna. Deja simţea că-i moare jumătate din creier când se gândea că trebuia să se smiorcăie ca o femeie în faţa unui necunoscut, ştia ce groaznic este de la unii colegi amărâţi. Nu, trebuia să fie o explicaţie raţională şi aceea era că accidentul îi declanşase puteri nebănuite. Oricum, nu era prima oară când remarca tot felul de mici ciudăţenii. Cea mai deranjantă era şuşotitul constant pe care-l auzea în timpul nopţii. Chiar dacă auzul lui se obişnuise cu acel murmur continuu, i se părea că i se pune răbdarea la grea încercare. Era ca şi cum cineva ar fi vrut să-l dea afară din casă, propria lui casă! Adică nu ajungea că neputinţa sa fizică îl chinuia în fiecare minut, mai trebuia să suporte şi această sâcâială constantă care-l storcea până la epuizare.

Şi ar fi continuat cu aceste gânduri la nesfârşit, dacă nu ar fi auzit cheia în uşă. Venise Bogdana şi deveni bucuros ca un câine căruia îi sosise stăpâna acasă.

– G., unde eşti ?

– Aici, încerc să ies din baie.

– Vrei să te ajut să ajungi la pat ?

– Te rog, lasă-mă să mă descurc singur.

– Bine, mă duc să pun cumpărăturile în frigider.

– Mi-ai adus ce te-am rugat ?

– Am găsit vaselină de cea mai bună calitate!

– Ce bine, de acum o să scârţâi mai puţin, încercă el o glumă.

Pentru un moment se simţi împăcat cu sine, dar un junghi de durere îi reaminti cine este şi-şi masă îndelung ciotul de picior.

foto: http://www.tarotteachings.com/

Ania Vilal

Un om care scrie şi citeşte mult. 2 volume de poezie: ”eu, mama tare și tu” (Ed. Brumar, Timișoara, 2011) cu varianta în limba franceză ”Moi, la mère forte et toi” (Edilivre Aparis, 2014) şi ”Inima dată la maximum” (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013). Visuri şi tăceri multe. thelastpoemstanding.blogspot.ro