De ce simțim nevoia să vorbim despre cărți? Sau sensul cluburilor de carte

În timp ce se pun pe masă păreri despre abilitățile fanstastice ale motanului Behemot și caracterul lui Ponțiu Pilat, degust ceaiul cu lavandă cu privirea fixată într-un punct nevăzut de pe perete, întrebându-mă de ce simțim nevoia să vorbim despre cărți.

Mă întorc de la Eroilor pe jos, să-mi limpezesc gândurile și să-mi adun toate simțămintele răsfirate. Vin de la un club de lectură, moderez un altul de aproape un an și totuși, abia astăzi conștientizez de unde nevoia de a vorbi despre cărțile pe care le citim: despre ale noastre de căpătâi, despre cele care nu ne-au convins, despre personajele celor pe care le iubim și despre acțiunea din cele pe care nu le recomandăm nimănui.

Alerg cu gândul către cluburile de lectură și rolul lor. Ideile mi se împletesc printre glezne ca niște elastice subțiri și mă condamnă să rămân pe-o bancă și să mă cufund în ele. Cotrobăi după pix și după agendă ca să-mi clarific: de ce simțim nevoia să discutăm despre cărți?

Nu-s ipocrită: citesc cu aceeași plăcere și Bulgakov și Rodica Ojog – Brașoveanu și mă inspiră Marquez în aceeași măsură în care mă amuză Monika Peetz. Îl trăiesc pe Cehov la aceeași intensitate energetică pe care am trăit-o și alături de Tatiana de Rosnay. Diferența o face febra pe care mi-o provoacă rândurile. Arderea figurată a paginilor, într-un galop mai alert sau mai lasciv.

Simt cărțile. E ceva ce depășește lectura propriu-zisă, acea înșiruire fantomatică a cuvintelor, gruparea lor în propoziții, doar pentru a le descoperi sensul într-o acțiune cu iz de poveste. Toate acele adevăruri incomode pe care le punem față în față cu noi, toate universurile care ne invită în microcosmosurile lor, absolut toate merită mai mult decât simplă mângâiere cu privirea.

Am început să subliniez cărți atunci când am înțeles că, dincolo de 234 pagini și 2 coperți stă bine depozitată înțelegerea. Imaginea mea oglindită într-o altă experiență unică.

11391357_1075543125807158_5351875568299989096_n

De ce un club de lectură?

Dincolo de vreun pseudo-fenomen modern, cluburile de lectură reprezintă un prilej de dezbatere, de dezgolire, de amestecare și de re-proiectare.

Un psiholog cu apetențe literare mi-ar spune probabil că nevoia de dialog conduce către un efort creativ cu scopul unui răspuns emoțional. Că suntem ființe sociale în căutarea unor stimuli și că împărtășirea unor pasiuni comune ne construiește o personalitate integrabilă într-o comunitate și… Mda. Aici probabil că aș zâmbi, mi-aș lua cărțile și-aș pleca mulțumindu-i frumos.

Cred cu tărie că rostul cluburilor de carte depășește dragul factorului de sharebility – pentru că îți place sau displace ceva atât de mult, încât vrei să-l comunici. Frecventezi un club de carte pentru că vrei să conteze ceea ce ai citit. Pentru că vrei s-o expui pe Virginia Woolf exact așa cum ai perceput-o tu sau pentru că vrei ca Cecelia Arhern să nu mai fie blamată de cei care nu au înțeles-o pe deplin. Habar n-am de ce vorbesc alții despre cărți. Sincer, vă spun.

Eu în schimb știu că simt nevoia să împărtășesc frumosul peste care dau. Simt că trebuie să împart întrebările cu care fac cunoștință și că trebuie să vorbesc despre experiențele pe care le trăiesc ca un suflet-surogat, prin intermediul autorului. Poate de asta prietenii m-au poreclit “The Book Seeker”.

La cluburile de carte pe care le frecventez eu, ne adunăm între noi și în noi. Cerem ceaiurilor și limonadelor proaspete să ne spele de păcate, ne proțăpim curajoși părerea sau o ambalăm în propoziții care să nu stânjenească pe nimeni. La cluburile de carte mi-am descoperit cei mai frumoși prieteni – pentru ca aici observ că și ei, surprind printre rânduri aceleași valori sau aceleași disfuncții. La cluburile de carte am învățat să-mi argumentez o părere sau să-i fac pe ceilalți să se îndragostească de personajele de care m-am îndrăgostit și eu. La cluburile de carte am învățat să fiu avocat, judecător, călău și căutător de comori literare.

Poate unii simt nevoia să discute despre cărți pentru că au nevoie și de altceva, în afara realității cotidiene. Pentru că ăla e refugiul lor și vor să știe că nu sunt singuri acolo. Departe de mine gândul că aș putea transforma cluburile de carte într-o religie, însă vanitatea mă condamnă să le împărtășesc valorile.

Mă ridic de pe bancă și închid agenda cu un zâmbet câștigător: am aflat care e sensul cluburilor de carte. Pentru mine cel puțin.

Sursa foto: Clubul de lectura Litera, www.thinkstylewrite.com

Georgiana Ciofoaia

Content Marketing Specialist cu experiență de peste 6 ani în elaborarea textelor si a strategiilor de comunicare pentru medii online şi offline. Pasionată de storytelling şi de publishing-ul de nişă, editor șef Clubul Scriitoarelor, editor Forbes Life și #CoolHunter în timpul liber.