De ce fereastra prin care privea femeia dădea spre grădină?

De obicei aerul i se părea sufocant, închis, ca și cum casa o ura de moarte. Își bătea mereu joc de ea aruncând-o de pe un culoar oarecare în pivniță sau din dormitor în pod, blocând ușile când avea nevoie de ceva sau deschizându-le în cele mai nepotrivite momente. Totuși în acea zi aerul nu o mai sufoca.

Toată casa era plină de lumină și voie bună, ferestrele de obicei acoperite de praf erau curate și orice act de răutate, înșelătorie sau amuzament, pe care casa le adora, dispăruse odată cu apariția copilului. De la fereastra dormitorului, prin care vedea de obicei numai păianjeni sau priveliști dezolante, se uita acum la frumoasa grădină de trandafiri din spatele casei. Liniștea din jur o uimea și parcă îi lipseau micile farse și răutăți ale casei, cu care ajunsese să se obișnuiască de-a lungul anilor.

Acel copil, lumina ei, schimbase totul.

foto: http://www.judydouglass.com/